Andrei Boboiciov ne-a lasat un comentariu la jocul Dixit si am zis ca este pacat sa se piarda intr-un simplu comentariu o varianta de joc ce poate creste factorul de distractie al acestui joc. Multumim Andrei pentru varianta trimisa si asteptam de la voi pareri dupa ce testati 😀 .

Tocmai am inventat niste reguli noi pentru Dixit ce l-au transformat intr-un joc mult mai amuzant si mai complex. Am jucat Dixit de aproximativ 10 ori in diferite grupuri si de fiecare data concurentii foloseau un singur cuvant pentru a descrie o carte, nicidecum o poveste, iar distractia aproape ca lipsea. De data asta insa masa noastra a fost atat de animata de rasete si voie buna incat deranjam “somnul” celor din jur prinsi in tot felu de “jocuri” de strategie…

Iata noile reguli:

1. Fiecare jucator primeste 6 carti dupa care se intoarce urmatoarea carte din deck la vedere.

2. Fiecare jucator trage o carte din cartile jucatorului de langa el ( in stanga, sau dreapta… se stabileste un sens), iar cartea respectiva se intoarce tot cu fata in sus, in fata jucatorului din al carui teanc de carti a fost trasa.

3. Scopul este ca fiecare jucator sa faca o legatura intre cartea de jos si cartea care i-a fost extrasa de cel de langa el. Iar ca sa faca o legatura, evident ca e nevoie sa folosesti mai multe cuvinte si sa inventezi o poveste.

Ordinea in care fiecare jucator isi spune povestea la fiecare tura este aleatorie, adica in ordinea in care le vine inspiratia, fiecare va cere cuvantul atunci cand i-a venit ideea, explicatia.

4. Dupa ce fiecare si-a spus povestioara (explicatia), fiecare va da o nota povestilor auzite folosind token-urile respective si la sfarsitul turei, fiecare isi va face media notelor, urmand ca apoi sa isi mute iepurasul. Evident, daca da cu virgula se rotunjeste. Cartile folosite se pun deoparte, dupa care se reia ciclul pana la epuizarea cartilor. Fiecare isi trage o carte, se intoarce o carte la vedere, se trage cate o carte din cele ale jucatorului de langa tine… etc.

Aceste reguli stimuleaza creativitatea si exprimarea rezultand povesti surprinzatoare, amuzante si incurajeaza aprecierea reciproca intre jucatori.

Astept parerile celor care incearca aceste reguli!