Chiar daca a fost lansat in anul 2011, am fost curiosi sa testam la targul Spiel 2012 jocul de societate King of Tokyo, mai ales ca am fost invitati de 2 nemti, atat de dornici sa-l incerce.

King of Tokyo este realizat de designerul Richard Garfield, parintele celui mai celebru TCG (Trading Card Game) - Magic: The Gathering. Inca de la lansare, jocul a fost foarte bine apreciat de pasionatii de board games si a reusit sa primeasca nominalizari si chiar sa "puna gheara" pe cateva premii:

- Nominalizat la Golden Geek Best Party Board Game 2011
- Nominalizat la Japan Boardgame Prize Voters' Selection 2011
- Nominalizat la Lucca Games Best Family Game 2011
- Castigator al premiului Lys Grand Public 2011
- Nominalizat la As d'Or - Jeu de l'Année 2012
- Nominalizat la Golden Geek Best Board Game Artwork/Presentation 2012
- Castigator al premiului Golden Geek Best Children's Game 2012
- Castigator al premiului Golden Geek Best Family Board Game 2012
- Castigator al premiului Golden Geek Best Party Game 2012
- Nominalizat la Golden Geek Best Thematic Board Game 2012
- Castigator al premiului Ludoteca Ideale 2012.

King of Tokyo este un joc tematic, de familie, din categoria jocurilor Science Fiction cu zaruri si imbina cu succes mecanici precum Card Drafting si Dice Rolling, putand fi jucat de 2 pana la 6 jucatori.

Dupa cum va puteti da seama usor din titlu, actiunea se petrece in orasul Tokyo, jucatorii luand rolul unor monstri mutanti, al unor roboti giganti sau al unor extraterestri - toti luptandu-se intr-o atmosfera vesela pentru a deveni Regele Orasului.

Jocul se desfasoara pe parcursul mai multor runde, fiecare incercand sa stranga primul 20 de puncte de distrugere sau sa-si omoare toti adversarii.

Actiunile pe care le vor face jucatorii sunt determinate de aruncarea a 6 zaruri negre, pe fiecare regasindu-se 6 simboluri:

- 1, 2 sau 3 puncte de distrugere;
- energie;
- vindecare;
- atac.

Cu ajutorul energiilor stranse din zaruri vei putea cumpara carti speciale care, dupa caz, vor avea efect imediat sau vor putea fi folosite in fiecare runda.

Atunci cand ii vine randul unui jucator, acesta va putea arunca succesiv de 3 ori cu zarurile, putand sa pastreze la fiecare aruncare ce zaruri ii convin si sa arunce cu restul.

Noi am jucat la targ varianta in limba germana, textul de pe carti fiindu-ne tradus de partenerii de joc, bazandu-ne asadar pe explicatiile acestora.

Chiar daca este un joc cu zaruri, norocul poate fi influentat de aruncari suplimentare sau de anumite carti speciale. Cu o durata de joc de maxim 1 ora si cu rasturnari de situatie imprevizibile, King of Tokyo este un joc de familie antrenant si nostim.

Jucatorii vor avea de luat destul de multe decizii strategice:
- diferite combinatii de zaruri;
- vor putea alege ce zaruri pastreaza si cu ce zaruri vor arunca in continuare;
- ce carti sa cumpere si cum/cand sa le foloseasca;
- daca raman in oras si se expun la loviturile adversarilor sau se retrag in afara lui si se pot vindeca folosind zarurile.

E placut sa vezi ca un designer de talia lui Richard Garfield a reusit sa gaseasca o reteta de succes ce imbina armonios norocul zarurilor cu deciziile strategice de cumparare a anumitor carti de joc speciale. Il voi juca de fiecare data cand se va ivi ocazia, cu mare placere!




Mai jos aveti cateva poze cu jocul King of Tokyo prezentat la targul Spiel 2012:


















Voi l-ati incercat? Cum vi se pare?