Familia jocurilor de societate romanesti a mai primit un membru: Muzicando!
Realizat de Gicu Manole si Olimpiu Chisiu, Muzicando este un joc de carti pentru 2-8 jucatori, creat in scop educativ. Jucatorii au ocazia sa invete notele muzicale si termeni din domeniu, cativa dintre compozitorii care au marcat istoria muzicii, o serie de instrumente muzicale si, in acelasi timp, se pot familiariza cu succesiunea culorilor curcubeului. De grafica jocului s-a ocupat Catalin Puicar.
Jocul Muzicando se prezinta intr-o cutie de carton si contine 56 de carti de joc si un regulament de joc in limba romana. Exista 7 serii de culori cu cate 7 valori diferite (note muzicale) si 7 carti reprezentand compozitori celebri(Guido d ‘Arezzo, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Liszt, Ludwig van Beethoven, Frederic Francois Chopin, Johann Sebastian Bach si Niccolo Paganini):
Muzicando – Coperta cutie fata
Muzicando – Coperta cutie spate
Muzicando – Regulament de joc in limba romana
Muzicando – Cartile de joc cu diferite instrumente de cantat si in culorile curcubeului
Muzicando – Cartile de joc ce prezinta 7 compozitori cunoscuti
O partida de Muzicando este formata din 4 runde, fiecare runda fiind impartita in 2 faze: Licitatia si Etalarea. In functie de tipul de etalare aleasa de catre jucatorul care a castigat licitatia, exista 4 modalitati de joc: Sarabanda, Glissando, Parada si Muzicando. Scopul jocului este de termina de pus primul cartile din mana si acumularea cat mai multor puncte.
Jocul a fost lansat oficial in luna mai 2013, in cadrul Primului Turneu de Muzicando, turneu ce a fost organizat in Sighetu-Marmatiei. La acest turneu au participat membri ai Asociatiei “Nordica”, cei care au jucat rolul de „cobai” in perioada de elaborare a jocului: 16 jucatori, respectiv opt echipe la patru mese, arbitrajul fiind realizat de cei doi designeri ai jocului.
Muzicando se poate achizitiona din magazinele de specialitate. Pentru mai multe informatii despre joc, puteti accesa pagina oficiala sau pagina de Facebook.