CarcassonneBoxRO

Plusuri:

1. Desi e unul din cele mai vechi si populare jocuri de societate din Romania, eu l-am descoperit de curand :))…si am ramas absolut fascinat
2. Atrage prin simplitate, exploatand la maxim mecanicile de care se foloseste
3. Componentele sunt de calitate, usor de transportat, iar cutia ofera o compartimentare ideala pentru asta
4. Extensiile traduse in romana pun la dispozitie si un saculet pentru cartonase, precum si marcatoare de scor pentru depasirea a 50 sau 100p.
5. Jocul este foarte simplu si poate fi invatat usor si de catre cei mici (testat). Iar acestia chiar isi dezvolta gandirea strategica si, de ce nu, pana la o varsta se poate practica un joc fara a folosi taranii.
6. In mare, este foarte usor de invatat cum se folosesc supusii in rolurile de talhari si cavaleri, manastirile tin de partea de noroc a jocului (cine are norocul sa le extraga are puncte asigurate), insa cea mai importanta strategie, de multe ori cea care face diferenta, este utilizarea taranilor. Astfel, jocul combina foarte bine investitiile pe termen scurt/mediu cu cele pe termen lung, iar beneficiile sunt pe masura
7. Gestiunea supusilor este esentiala in acest joc, intrucat uneori se pot face sacrificii iar acestea trebuie gandite strategic de la un joc la altul. Astfel, Carcassonne ofera o maxima variabilitate, desi unele strategii pot fi invatate in timp, totul tine de inspiratie, putin noroc si strategie de moment, ca raspuns la jocul practicat de adversari
8. Este un joc ideal de practicat in 2 (se organizeaza si competitii), cat si in 5 (sau 6 pt cine are extensia)
9. Varianta pe tableta (android) este destul de competitiva si poate fi o alternativa pentru cei ce nu prefera sa care cutia dupa ei
10. Comunitatea jucatorilor de Carcassonne este numeroasa, datorita simplitatii si a frumusetii jocului
11. Un joc nu dureaza foarte mult, iar modalitatea de punctare este extrem de ingenioasa

Minusuri:

1. Jocul de baza nu are saculet pentru cartonase, acesta fiind oferit intr-o extensie
2. Nu exista supusi de rezerva in cazul in care se pierd unii

Numar de partide jucate: 50+ (inclusiv pe tableta)

Verdict final: Carcassonne este unul din jocurile de nu trebuie sa lipseasca de la nicio seara de boardgames!!


Articolul Plusuri si minusuri in jocul de societate Carcassonne a fost scris de Stefan Nita  pentru Concursul aniversar 5 ani de Board Games BLOG – Plusuri si minusuri in jocul de societate X. Textul articolului nu a fost editat.