Shadow Events vă invită la Shadow Gathering #10 pe 27 August 2017, începând cu ora 13:00. Evenimentul reprezintă o ieșire în oraș împreună cu prietenii la câteva partide de board games, cu scopul de a socializa, de a învăța jocuri noi și de a putea găsi noi parteneri pentru jocurile de acasă.   Descrierea amănunțită a evenimentului:   De ce?   Shadow Gathering a pornit din dorința de a oferi oamenilor posibilitatea de a încerca jocuri de societate noi, de a cunoaște noi persoane, de a creea un spațiu de socializare pentru prietenii vechi, dar și de a oferi ocazia găsirii unor parteneri celor care au un board game pe acasă și nu au cu cine să îl joace, atâta timp cât vin cu el la eveniment și explică regulamentul doritorilor.   Cine poate participa?   Orice persoană care are minim 16 ani. Evenimentul nu necesită înscriere (excepție face înscrierea la concursuri), iar intrarea este gratuită. Din acest motiv, avem la intrare o cutie de donații astfel încât să putem achiziționa jocuri noi și premii pentru voi. Conform voturilor comunității, s-a decis să achiziționăm X-COM The Board Game.   Desfășurare:   La fiecare eveniment există diverse activități și tombole cu premii. Așadar, la această ediție avem trei lansări pentru jocurile: „Mow”, „Nume de cod – Sub Acoperire” și „Care-i treaba?”. Vom prezenta noile jocuri, vom explica regulamentul lor, iar participanții se vor juca. La finalul lansării se va face o tombolă, cei înscriși având șansa de a câștiga jocul în sine. Pe langa jocuri, avem de oferit si vouchere la Escape Rooms.   După lansare, puteți să încercați celelalte jocuri aduse de noi sau altele aduse chiar de voi. Ediția trecută am avut jocuri precum: Poftim in Temnita, Pandemic, Love Letter, Exploding Kittens, Stai la coada, Mr. Jack, Carcassonne, Room 25, Firefly, Catan, Bang!, Age of war, Istanbul, Sheriff of Nottingham, Camel up, Vikingdoms, A Game of Thrones: Mana regelui, Regele din Tokyo, Jenga (Turnul instabil), 5 Secunde, Sponsio, Ligretto, Diamant, Rentier, Hanamikoji, Hanabi, Reginele Adormite, Hack trick, Mamma Mia! si 3 Dorinte și nu numai.   De ce am ales locația actuală?   Este o locație spațioasă, cu prețuri pentru orice buzunar. Accesul este facil, având suficiente stații auto des circulate în proximitate.   Când și unde are loc?   Shadow Gathering #10 are loc duminică, 27 August 2017, ora 13:00, la Share Cafe (Str. Olari, Nr. 8, București).   Mai multe detalii:

Despre Shadow Events   Shadow Events își propune să marească și să unească comunitățile de gameri, pasionați IT, board games, manga, anime, cosplay, filme, muzică, arte și alte comunități care se află sub ramura geek. Cum ne propunem să realizăm acest lucru? Foarte simplu! În primul rând prin grupul de facebook pe care îl avem și în al doilea rând prin evenimentele pe care le organizăm.