Primul blog de boardgames din România

Articol scris de Loredana – Elena Proţi – Concurs Taraba de Jocuri & BoardGames BLOG

Nu demult am descoperit lumea minunată şi vastă a boardgame-urilor. Totul a început atunci când în viaţa mea sociala îşi facuse un loc calduţ rutina. De aici până la  descoperirea celei mai cunoscute locaţii din Bucureşti, care oferă posibilitatea de a juca boardgame-uri, nu a fost decât un pas. Eram extrem de entuziasmată aşa că mi-am adunat prietenii într-o seara, în numar destul de mare, şi am mers să jucăm ceva. Căutând un joc care să ne implice pe toţi ni s-a recomandat Werewolves Of Miller’s Hollow. Aşa a început frenezia!

Dezvoltatorul conceptului pe care se bazează jocul este Dimitry Davidoff. Pe când era student la Departamentul de Psihologie din Moscova, în anul 1986, a încercat să gasească o preocupare pentru colegii săi care să le consume timpul liber într-un mod plăcut, să nu presupună ieşirea din campus şi nici cunoştinţe vaste din diverse domenii. Jocul original se numeşte Mafia. Mai târziu, combinând elemente mistice şi schimbând regulile pe alocuri, a apărut Werewolves Of Miller’s Hollow.

Acesta poate fi considerat un joc “al minţii”. Vă veţi da seama imediat de ce.

Acţiunea se petrece într-un mic sat în care, printre locuitorii obişnuiţi, îşi fac apariţia vârcolacii, care au o dorinţă nestăvilită de a se hrăni cu sătenii din Miller’s Hollow. Dorind să oprească dispariţiile, aceştia încep să îi vâneze. Problema este că nimeni nu ştie cu exactitate identitatea vârcolacilor. În timpul zilei aceştia iau formă umană şi se amestecă printre săteni încercând să provoace confuzii şi să ramană nedescoperiţi. Astfel începe jocul psihologic al deducţiei şi logicii.

Jocul în sine are o complexitate redusă, fiind încadrat ca party game, iar atracţia constă în faptul că permite unui număr destul de mare de jucători să participe, minimul fiind 8, maximul fiind 18, dar din proprie experienţă vă spun că se poate juca chiar şi cu peste 20 de oameni.

Jucătorii pot avea unul dintre cele doua roluri: vârcolac sau sătean. Scopul vârcolacilor este de a se hrăni cu cat mai mulţi săteni, eliminându-i până la ultimul. De aceea supravieţuirea sătenilor poate fi destul de anevoioasă. Însă, din fericire, unii dintre aceştia au anumite abilităţi: cupidon (desemnează doi “îndrăgostiţi” : dacă unul moare şi celălalt va muri), clarvăzătoarea (are posibilitatea ca în fiecare noapte să vadă adevărata identitate a unui jucator la alegere), vrăjitoarea (are două poţiuni: cu una poate vindeca un personaj atacat de vârcolaci, iar cu cealalta poate otrăvi pe oricine), vânătorul (dacă este omorât, cu o ultimă suflare mai ia viaţa unui jucator), fetiţa (le poate oferi informaţii vitale sătenilor: pe timpul nopţii, când vârcolacii îşi aleg victma, poate “trage cu ochiul”; dacă este observată, aceasta moare instantaneu de frică) şi şeriful (este ales de către ceilalţi jucători; votul lui este considerat dublu, iar când este omorât îşi alege un succesor). 

Cel de-al treilea rol şi ultimul este reprezentat de narator, care nu participă propriu-zis. El coordoneaza desfăşurarea acţiunii şi legăturile dintre personaje. Naratorul are posibilitatea de a modera jocul în cele mai creative modalitaţi. El este responsabil pentru crearea atmosferei, susţinerea tensiunii şi domolirea nervilor. Cu cât naratorul este mai experimentat, cu atât jocul are mai mult farmec.

Rolul fiecărui jucător este determinat de cartea pe care o primeşte la începutul jocului şi odată descoperit trebuie ţinut secret. Ca acest lucru să fie posibil, toţi participanţii vor ţine ochii închişi pe parcursul “nopţii”. Alternanţa noapte-zi anunţată de narator oferă personajelor posibilitatea să acţioneze: noaptea se trezesc vârcolacii, îşi aleg victima, după care adorm, apoi sunt trezite pe rând personajele cu puteri speciale. Urmează ca povestitorul să anunţe că s-a facut zi şi să le comunice sătenilor cine a fost mâncat. Mai departe încep speculaţiile, sătenii cad de comun acord să voteze cine va muri, iar personajul care a fost linşat îşi va dezvălui identitatea.

Există două variante prin care jocul se poate încheia: sătenii dau în vileag indentitatea vârcolacilor şi îi linşeaza sau vârcolacii reuşesc, prin diverse stratageme, să omoare toţi sătenii. Durata unei partide de joc poate varia între 30 – 45 de minute.

Acum, că v-aţi familiarizat cu tematica jocului, vreau să vă spun cateva lucruri despre componente. Acestea nu sunt complicate, sunt practic carţi de roluri confecţionate dintr-un material destul de sensibil – o hârtie puţin mai groasă şi mai lucioasă. Nu sunt cartonate ori laminate. În cazul în care confundaţi cartea de joc cu suportul pentru pahar e posibil să se deterioreze destul de repede.

Ca şi accesibilitate, jocul nu este complex, însă abilitatea jucătorilor de a-şi mânui rolul ce le-a fost desemnat poate conta enorm. Rolurile se schimbă mereu şi odata cu ele comportamentul jucătorilor. Aceştia, după câteva runde, ajung să se identifice cu rolurile pe care le au, învaţă să-şi ascundă emoţiile şi astfel jocul devine mai incitant. Regulile sunt simple, uşor de înteles – este recomandat copiilor de peste 10 ani. Simbolurile sunt sugestive şi de aceea pot fi memorate cu uşurinta. Deşi poate părea paradoxal după cele descrise, este puţin probabil ca plictiseala să intervină.

 Încă un aspect pe care unii dintre voi îl pot considera punct negativ, iar alţii pozitiv, este că Werewolves Of Millers’s Hollow se poate juca foarte bine şi cu nişte componente improvizate. Carţile de rol pot fi înlocuite cu bucaţele de hârtie pe care să fie scrise rolurile ori, de ce nu, desenate.

Nu pot încheia această prezentare fară un iz de subiectivitate. Am jucat Werewolves Of Miller’s Hollow de multe ori: cu prieteni, cu necunoscuţi, cu diverse grupuri de oameni şi este, cu siguranţă, jocul meu preferat de petrecere. Aspecte pozitive găsesc multe: implică un numar mare de oameni, jucătorii sunt încurajaţi să-şi folosească personajul cât mai bine în spiritul competitivitaţii şi îţi oferă posibilitatea să participi folosindu-ţi efectiv mintea şi cuvintele pentru a fi cât mai convingător şi în cele din urma, pentru a câştiga.

Am avut ocazia să fiu în situaţia de a acuza vehement pe cineva că este varcolac aruncându-mă într-o vâltoare de argumente mai mult sau mai puţin fictive, sau de a apăra cu stoicism pe altcineva (şi chiar pe mine) de restul sătenilor, susţinand că nu fac altceva decât să acuze un cetaţean onest pe nedrept. Şi toate astea numai ca să aflu că nici unul din cei de mai sus nu era ceea ce parea, fiind exact pe dos. Astfel de momente reprezintă cu adevarat esenţa jocului Werewolves of Miller’s Hollow pe care vi-l recomand şi căruia îi dau nota 10.

Deci…când ne vedem să jucam Werewolves?

Sursa pozelor: boardgamegeek.com; Google Images