… din titlu va las sa intelegeti ce vreti fiecare, eu stiu insa cu certitudine ca atat mai am de asteptat. Poate m-am pierdut cam mult prin lumea BoardGames si am inceput sa uit de notiunea timpului. Este evident ca ne dorim cu totii la inceput de saptamana sa urmeze zile usoare, din orice punct de vedere, si clar sa si treaca foarte repede.

Trecand peste idei preconcepute, este clar ca daca cititi acest post, va veti da seama ca a mai trecut peste noi un weekend.

Caldura nimicitoare in capitala, deci e clar ca si in umila garsoniera a lui Costy era acelasi lucru. Ne-am luat inimile in dinti si am zis sa o punem de un joc.

Seara dedicata, Railroad Tycoon complet, adica jucam si cu restul de carti. In traducere romaneasca, tot tacamul.

Si mergem la chiosc alaturi de vecinu Emi, si bagam si niste sticksuri si bagam si niste bere si ne apucam voiosi. Intram in garsoniera COD ROSU…

Behaim adanc, ne facem curaj, tragem in piept fiecare ce putem, dam pe gura toate injuraturile lumii, transpiram din abundenta, punem o bere rece, ne asezam la masa si pauza… parca venisem de la 100 de metri grajduri… pardon garduri.

Oare isi poate da cineva seama cam cat de cald putea fi, daca pana si Emi, care vorba aia, nu ca nu vrea da nu are de unde, era Fleasca?

Bagam un sticks si ne punem pe asezat ce e de asezat pe Un Jeu de Plateau, sau cum dracu’ e scris pe tabla de joc.

Nici nu trebuia sa ma uit sau sa ma gandesc prea mult ca din start stiam cine vor fi castigatorii. Si totusi trebuia sa joc.

Se incepe jocu’, evident se si joaca. Rolul cartilor e unul destul de important si da o conotatie aparte jocului, dar te si umple de sudoare, datorita faptului ca trebuie sa faci un efort sporit pentru a te deplasa la masa in dreptul lor, pentru a le citi, a le intelege, si cel mai important, a le si tine minte, pentru a numai fi nevoit sa te tot plimbi.

Din start am inteles ca la acest joc am un handicap, iar daca ma mai si uit la adversari, imi vine sa ma impusc.

Vis-a-vis, peste masa, tovarasu’ Emi. Acest domn a fost conceput… sau mai bine zis… BoardGame-ingul a fost conceput pentru el.

Daca mai ai si o tabla de joc ca cea de la Railroad Tycoon, el se va simti ca pestele in apa.

In casa canicula, Emi e uscat. Tabla de joc e imensa… nu-i nimic, ca si Emi are 2 metri si niste maini cat vaslele. Fie jocul cat de complicat cu putinta, Emi cu siguranta are o strategie pe care o tine minte tot jocu’.

Trecem peste, in diagonala tanti-nenea Carmen. Io nu am nimic personal cu ea, ea nu are nimik personal cu mine, da cand ne punem la joc ne spargem capetele. De remarcat la Carmen este stilul Doroftei. Nici nu te-ai trezit bine dintr-o actiune ca sigur mai vine ea cu ceva nou.

Sarim si peste tanti-nenea, ajungem la cea mai blanda oaie din gradina… mister Costy. Nu trebuie sa joci mult cu omul la masa, ca sa intelegi ca el e pe post de Omul cu Teapa in Roata.

El are de impartit cate ceva cu fiecare. Unde se extinde un jucator, apare si buruiana…

Ca imi face placere sau nu sa stau cu ei la masa… asta e, astia sunt, cu astia defilam…

Jocul a tinut destul ca durata, si a fost de o complexitate si o concurenta acerba. Dupa 3 ore de joc, castigator tanti-nenea Carmen. Nu stiu cum sau ce a facut, dar se pare ca a facut bine si a infrant. Muream de nervi…

Am mai facut un joc, sec pentru mine, enervant pentru ceilalti.

De la inceput se vedea clar ca nu am ce sa caut la masa si, deci, am facut tot ce am putut pentru a-i incurca pe ceilalti si implicit si jocul.

De remarcat a fost faptul ca cei trei care au speriat Railroad-ul s-au tinut bine si au fost foarte echilibrati pana la sfarsitul rundei, cand jocu’ face diferenta intre jucatori.

Sa auzim numai de bine!