Avand acest joc de ceva vreme in colectie, am apucat sa il si joc in ultima vreme, asa ca voi putea sa va impartasesc impresiile mele. A fost nevoie de un singur joc pentru ca Alhambra sa intre in wishlist-ul meu si peste ceva vreme in colectie.
Alhambra a fost editat pentru prima oara in anul 2003, “vinovat” pentru acest joc de societate de complexitate medie fiind designerul Dirk Henn. Alhambra se poate juca in 2-6 jucatori si foloseste mecanici precum Tile Placement (Asezarea de Jetoane), Card Drafting (Alegerea de carti), Hand Management (Administrarea mainii de carti) si Set Collection (Strangerea seturilor).
Tematica si scopul jocului
In Alhambra, jucatorii reconstruiesc palatul maur din Granada, Spania. Pentru aceasta, ei au nevoie in primul rand de bani, iar apoi de piese de constructie ce vor forma palatul. Fiecare jucator isi va construi palatul sau, plecand de la frumoasa Fantana Lion. Jucatorii care vor avea in rundele de calculare a scorului in Alhambra lor cele mai multe piese de constructie de acelasi tip vor castiga puncte. Puncte se castiga si pentru cel mai lung zid construit in jurul Alhambrei. Jucatorul care va avea cele mai multe puncte la sfarsit va castiga.
Componente
Versiunea mea este editata de Queen Games si despre ea o sa va vorbesc. Cutia jocului vine compartimentata pentru o asezare mai buna a componentelor, aceasta fiind o caracteristica definitorie pentru cei de la Queen Games.
Totul este de calitate, incepand de la jetoanele de carton si terminand cu pionii de lemn. Grafica jocului este atractiva, inducand jucatorilor un sentiment de liniste, pregatindu-i parca pentru calatoria prin palat.
In cutia jocului Alhambra gasim:
– 6 Piese de Inceput ilustrate cu faimoasa Fantana Lion;
– 54 Piese de Constructie ilustrate cu 6 tipuri de cladiri: Palat, Gradina, Arcada, Pavilion, Apartament si Turn;
– 12 pioni in 6 sase culori; fiecare jucator are cate un pion pentru tabla de scor si unul pentru piesa de inceput;
– 108 carti de joc Bancnote in 4 valute (dinari – albastru, drahme – verde, ducati – portocaliu, florini – galben), cu valori de la 1 la 9; se folosesc pentru a cumpara piese de la Targul de Constructii;
– 2 Carti de Scor ce se intorc in timpul jocului din pachetul cu bancnote;
– 1 tabla de joc Targ de Constructii, avand 4 patrate, fiecare pentru o piesa de constructie; fiecarui patrat ii corespunde un anumit tip de valuta;
– 1 tabla de scor pentru a indica punctajul fiecarui jucator;
– 6 table individuale pentru piesele de rezerva si o sumarizare a rundelor de punctaj;
– 1 saculet de panza pentru piesele de constructie;
– regulametul de joc.
Regulament si desfasurarea jocului
Regulamentul si desfasurarea jocului prezentate mai jos sunt doar demonstrative, unele reguli de impact mai mic nu sunt descrise in acest review.
La inceputul unui joc de Alhambra, fiecare jucator primeste piesa de inceput, 2 pioni in culoarea dorita, o tabla individuala pentru piesele de rezerva si banii de inceput (oricate carti in valoare de minim 20, fara a tine cont de moneda).
Dupa ce se aseaza 4 jetoane la Targul de Constructii, dupa ce se aseaza cele 4 Bancnote si dupa ce pregateste pachetul de Bancnote prin inserarea cartilor de scor la cate o treime din deck, primul jucator care incepe este cel care are cele mai putine carti de Bancnote (nu valoarea lor, ci numarul acestora).
Atunci cand ii vine randul, un jucator poate face una din cele 3 actiuni de mai jos:
1. Sa ia bani;
2. Sa cumpere si sa aseze piese de constructie;
3. Sa isi reproiecteze Alhambra.
Dupa ce s-a incheiat randul unui jucator, se completeaza piesele de constructie si bancnotele pentru a avea din nou 4 din fiecare.
Sa ia bani
Un jucator, atunci cand ii vine randul, poate lua orice bancnota din cele cu fata in sus, sau mai multe, doar daca suma acestora este maxim 5 (nu conteaza valuta).
Sa cumpere si sa aseze piese de constructii
Un jucator, atunci cand ii vine randul, poate cumpara o piesa de constructie de la Targul de Constructii, platind un pret cel putin egal cu cel de pe piesa respectiva si sa foloseasca valuta indicata langa piesa. Daca pretul platit este mai mare decat pretul piesei, jucatorul nu primeste rest!
Daca jucatorul plateste valoarea exacta, este in continuare randul sau si mai poate juca una din cele 3 actiuni: Sa ia bani, Sa cumpere si sa aseze piese de constructie, sa isi reproiecteze Alhambra. Completarea pieselor de constructie si a cartilor de bancnote se face doar dupa ce jucatorul si-a incheiat randul.
Dupa ce si-a cumparat o piesa de constructie, jucatorul o poate alatura Alhambrei sale respectand anumite criterii, sau o poate plasa pe tabla individuala de rezerva.
Sa isi reproiecteze Alhambra
Un jucator isi poate reproiecta palatul folosind urmatoarele trei actiuni:
– Alege o piesa de pe tabla de rezerva si o adauga la Alhambra;
– Inlatura o piesa de constructie din Alhambra si o aseaza pe tabla individuala;
– Inlocuieste o piesa de pe tabla individuala cu o piesa din Alhambra. Noua piesa se va plasa exact in acelasi loc.
Calcularea punctajului
In Alhambra, exista 3 runde de scor, primele 2 fiind atunci cand se extrag din teancul de bancnote cartile respective. In prima runda de scor, jucatorul care are cele mai multe cladiri de acelasi tip va primi punctajul indicat pe tablele individuale.
In a doua runda de scor, vor primi puncte primii 2 jucatori, iar in runda finala, primii 3.
Puncte se mai primesc in fiecare runda de scor si pentru cel mai lung zid ce inconjoara Alhambra, primind cate 1 punct pentru fiecare segment de zid exterior continuu.
Jocul se termina la sfarsitul rundei in care nu mai exista piese suficiente pentru completarea Targului de Constructii. Castigator este cel care are cele mai multe puncte.
Ce imi place la Alhambra
Inca de la primul joc, intre mine si Alhambra au aparut sentimente de simpatie. De ce imi place? In primul rand pentru ca este un joc aproape perfect pentru incepatori, avand o componenta de noroc, dar care nu influenteaza foarte mult.
Faptul ca se poate juca si in 2 jucatori la fel de bine, precum si in numar mai mare (6), ii mai aduce o bila alba.
Componentele sunt de calitate, iar pretul de achizitie nu este foarte mare. Cutia se poate transporta relativ usor, putand fi luat fara prea mare efort in bagajul de vacanta.
Regulamentul este foarte bine explicat, avand doar 6 pagini. Un regulament tradus in limba romana pentru jocul Alhambra gasiti aici.
Alhambra pare a avea rejucabilitate destul de mare, nu poti avea 2 jocuri asemanatoare, mereu vor fi alte piese de constructie sau bancnote de ales.
La Alhambra imi mai place si faptul ca nu iti poti pastra o strategie de la inceput pana la sfarsit fara sa faci ajustari pe parcurs, fiind influentat de deciziile celorlalti jucatori.
Ce nu imi place
Prezenta factorului aleator (modul cum se pun piesele si bancnotele), dar nu pot spune ca influenteaza jocul asa cum o fac zarurile in jocuri precum Catan, Monopoly sau Risk.
Prezenta jucatorului virtual in varianta de 2 jucatori mi se pare un pic fortata, uneori existand sansa sa te intreaca la punctaj (el incepe cu 6 jetoane, tu cu 0).
Durata de joc creste cu fiecare jucator in plus, trebuie sa fii mai atent la ce cladiri a costruit fiecare si sa te adaptezi.
Premii obtinute
Drept dovada ca Alhambra este un joc de societate ce nu a trecut neobservat, aveti mai jos cateva nominalizari si premii obtinute pana acum:
– 2005 JdA – Juego del Año (Spain) Finalist;
– 2005 Vuoden Aikuistenpeli (Finland) Winner, Adult Game of the Year;
– 2005 Årets Familiespill (Norway), Winner, Family Game of the Year;
– 2005 Nederlandse Spellenprijs Nominee;
– 2003 Golden Ace, (France) Winner, Game of the Year;
– 2003 Spiel des Jahres Winner;
– 2003 International Gamers Award Best Strategy Game Nominee;
– 2003 Essener Feder Winner.
Concluzii
Daca iti doresti un joc de familie de complexitate medie, pana la 6 jucatori, Alhambra este foarte potrivit, mai ales ca explicarea regulilor de baza nu dureaza mai mult de 15 minute (asta daca lumea este dispusa sa asculte si cel mai mic detaliu). Avand posibilitatea sa joci si in 2 jucatori, te poti antrena cu orice prieten dispus sa construiasca alaturi de tine palatul maur. Desi este influentat de noroc (modul in care vin piesele de constructie si banii), cu putina atentie poti transforma in avantajul tau orice piesa sau bancnota, chiar daca pe moment ai cateva indoieli. Faptul ca jocul a obtinut premiul Spiel des Jahres in 2003, a cantarit mult in alegerea facuta.
Daca doriti sa vedeti cum decurge o sesiune de Alhambra in 2 jucatori, avem aici pe blog un duel intre mine si Oaia Neagra.
Alhambra primeste de la mine o bine meritata nota de 9.5/10.
Aveti mai jos galeria foto completa a jocului, poate vreti sa vedeti mai multe detalii ale componentelor/cutiei.