Ajungem cu totii la un moment dat cand un grup de 2-3 pasionati nu mai este suficient. Cand weekend-urile petrecute acasa la unul dintre prieteni jucand acelasi board game pentru a suta oara nu mai reprezinta o activitate atractiva.
Asa s-a nascut Dice,Tables and Miniatures. Un grup social destinat tuturor celor care impartasesc aceasi pasiune ca si noi insa nu au cu cine juca sau nu au unde. Incepatori sau avansati, cu totii avem aceeasi dorinta: sa jucam intr-un mediu organizat jocuri noi si interesante intr-o companie cat mai placuta.
Atunci cand ne adunam mai multi posibilitatile cresc uimitor, fiecare dintre noi aducand cu el idei noi, jocuri noi si nu in ultimul rand, energia necesara pentru a sustine o zi intreaga de buna dispozitie. Clubul nostru are deja printre membrii sai oameni foarte pasionati ce poseda colectii considerabile de jocuri si rabdarea necesara sa invete pe altii cum sa savureze experienta minunata oferita de un board game bun.
Am pus bazele unui mic grup de animatori care au ca responsabilitate principala introducerea in club a noilor veniti. Toti cei care ne calca pragul pentru prima data sunt invitati sa isi aleaga un joc dintre cele disponibile, iar cineva se va ocupa de ei ca sa invete regulile si sa joace cateva ture de introducere. O data ce noii membri se acomodeaza cu atmosfera si celelalte persoane, au libertate deplina sa aleaga unul dintre grupurile implicate deja intr-un joc sau pot porni ei propriul lor grup la o masa unde se pot juca singuri sau sa atraga alti jucatori interesati. Insa noi incurajam pe toata lumea sa socializeze si sa se amestece unii cu alti pentru o experienta cat mai completa. A devenit aproape traditional sa incheiem fiecare eveniment cu o partida de Saboteur la care participa toti cei prezenti. Distractia e fantastica!
In mod regulat tinem demo-uri destinate promovarii anumitor jocuri ce noua ne-au atras atentia ca fiind foarte interesante si incitante. Oricine e binevenit sa participe direct sau doar sa observe o partida inainte sa se decida daca va lua parte tura urmatoare. Aceste partide sunt anuntate din timp pe Grupul Nostru de pe Facebook, iar lumea se poate inscrie din timp pentru a-si asigura participarea. Promovam atat board game-urile cat si alte sisteme de joc cum ar fi jocurile de razboi cu miniaturi sau jocurile de rol care beneficiaza de prezenta unor jucatori experimentati si gata sa prezinte si altora jocul lor preferat. Board game-urile constau intr-o tabla de joc cu diverse piese si carti. Pot varia de la jocuri foarte simple la foarte complexe.
Qwirkle are doar cateva reguli si dureaza o jumatate de ora fiind un fel de scrabble cu forme geometrice si culori. A Game of Thrones pe de alta parte poate dura 3-4 ore si ofera o strategie complexa la nivel militar si politic in incercarea de a deveni cel ce va sta in final pe Tronul de Fier. Un joc ce ofera o experienta cu adevarat unica. Jocurile cu miniaturi constau in general in aranjarea unei mese cu elemente de teren cum ar fi case, paduri, ruine unde mai multe armate urmeaza sa se confrunte in lupte ce pot varia in marime de la echipe mici la batalioane intregi. Momentan, cel mai popular wargame estte AE Bounty unde fiecare are un echipaj traznit de pirati spatiali si vanatori de recompense.
Avem si Full Thrust care simuleaza lupte intre nave de razboi in spatiu. Pentru cei interesati de ceva mai deosebit exista jocurile de rol unde veti juca rolul unui personaj ales de voi ce se va confrunta cu diverse situatii mai mult sau mai putin fantastice. Cel mai cunoscut ar fi aici Dungeon & Dragons, insa avem si varietati mai interesante cum ar fi Rogue Trader unde joci rolul unui capitan de nava stelara sau Don’t Rest Your Head unde trebuie nu doar sa supravietuiesti intr-o lume de cosmar, ci si sa iti pastrezi mintea intreaga inaite sa aluneci pe panta nebuniei.
Toti sunt incurajati sa isi aduca propriile jocuri si sa le prezinte celor care vin la eveniment. Cu totii suntem interesati sa intram in contact cu jocuri noi si ne face mare placere cand cineva e foarte entuziast si vine pregatit sa ne invete regulile unui joc nou.
Suntem mereu dornici de membri noi. Inscrierea si participarea sunt complet gratuite. Nu trebuie sa stiti nimic despre subiect, ci doar sa fiti interesati. Cineva se va ocupa sa va puna in tema si sa va lanseze in experienta jocurilor de acest gen. Noi va stam la dispozitie pe Pagina de Facebook pentru orice fel de intrebari si evident pentru inscreire si intalniri live.
Va asteptam cu drag !
Echipa Dice, Tables and Miniatures