Impreuna cu nashul muck si Oitza Neagra am reusit sa jucam aseara jocul acestei saptamanii, doar se lanseaza maine – Colonistii din Catan: Europa.

Chiar daca face parte din aceeasi serie, Colonistii din Catan: Europa este un joc nou, cu multe diferente fata de jocul de baza, lasand la o parte componentele despre care am vorbit in prezentarea detaliata.

Actiunea din joc se petrece, dupa cum va puteti da seama din titlu, in Europa, in perioada Evului Mediu, atunci cand incepeau sa se dezvolte rutele comerciale. Desi harta nu corespunde realitatii istorice (sacrificata de dragul prezentei a cat mai multor tari din vremea noastra), putem trece usor peste asta si sa ne concentram pe strategii. 

Noi am incercat versiunea scurta de joc, fara Europa de Vest, jocul a durat aproape 3 ore, asta cu tot cu numeroase consultari ale regulamentului (ora tarzie si-a spus cuvantul, mai ales dupa o noapte alba 😀 ), pauza de cheese cake/tort, facut de poze si licori bahice.

La fel ca la Colonistii din Catan, avem 2 faze principale:

1. Faza de productie – aruncarea zarurilor si mutarea Hotului (atunci cand este cazul);
2. Faza de actiuni.

In desfasurarea jocului, prima deosebire fata de versiunea de baza este atunci cand se da cu zarurile. Daca nu a fost data suma 7 si cineva nu are terenuri care produc resurse, acesta este compensat cu 1 ban. Acesti bani se pot folosi pentru cumpararea de resurse, dand 2 bani / o resursa, putand sa cumparam maxim 2 resurse pe tura.

In Faza de actiuni, vom avea la dispozitie mai multe actiuni decat la jocul original, atata timp cat putem plati resursele necesare:
Negociere;
Constructii – achizitii – dezvoltare;
Mutarea negustorilor si constructia posturilor comerciale;
Mutarea caravanelor comerciale si vanzarea bunurilor;
Jucarea unei carti de dezvoltare.

Explicatiile actiunilor si cum se desfasoara acestea le gasiti in Regulamentul de Joc.

Colonistii din Catan: Europa – Hotul sta la panda

                        

Pe tot parcursul jocului am avut un sentiment de Railroad Tycoon, mai ales la partea de livrarea a bunurilor in Posturile Comerciale ale adversarilor, caravana dand sentimentul locomotivelor, iar infiintarea de Posturi Comerciale amintind de urbanizarea de la RT.

Cum nu sunt un impatimit al jocurilor cu zaruri, primirea acelor monede balanseaza foarte bine “ghinionul” de la zaruri, la fel legarea unor orase straine “izolate” sau a anumitor orase port vor aduce jucatorilor ce nu se inteleg foarte bine cu Zeita Fortuna bani foarte utili in cumpararea de resurse. Folosirea drumurilor tale de catre caravanele adversarilor iti va aduce venturi in bani. La o prima impresie, iti poti controla ceva mai bine strategia, factorul de noroc fiind foarte bine balansat de designerul Klaus Teuber.

Progresul fiecarui jucator este “la vedere”, nu vei avea surprize ca jocul se va termina brusc. Banuind cam ce vor sa faca adversarii, ii poti incurca prin blocarea productiei anumitor tipuri de terenuri folosind Hotul, sau de ce nu, refuzand anumite schimburi cu acestia.

Noua ne-a placut foarte mult cum s-a desfasurat jocul, modul in care te dezvolti pe harta, cum te lupti pentru resurse, adaugarea de numere in zonele care nu au deja pe ele niciunul. Nu voi adauga faptul ca, surprinzator pentru trecutul meu de boardgamer, am castigat aceasta sesiune de joc. NU! Si nici nu le voi indica adversarilor mei de aseara sa se mai uite putin pe regulament si sa se mai antreze marti la lansare. NU! Ar fi foarte urat din partea mea sa fac asta! 😀

Colonistii din Catan: Europa – Harta final de joc

                                

Ca o concluzie finala, chiar daca face parte din acelasi univers, Colonistii din Catan: Europa este un joc nou. Il recomandam tuturor celor care vor sa petreaca momente fericite alaturi de prieteni (sau de ce nu, dusmani) la masa de joc. Iar daca sunt printre voi fani ai jocurilor Colonistii din Catan, Europa este un joc ce trebuie sa se regaseasca in colectia voastra printre celelalte titluri ale seriei.