Intro

După ce Costy s-a ocupat de prezentarea vizuală a acestui joc de societate, am fost curios să-l încerc. Impresiile mele despre Fortress America vin după două jocuri, din păcate primul neterminat, în 4, și al doilea l-am jucat singur. Reamintesc că în acest joc SUA trebuie să țină piept 10 runde cu trei invadatori (Est, Vest și Sud). La rândul lor, aceștia trebuie să cucerească 18 din cele 30 de metropole americane. De menționat că jocul este semnificativ diferit pentru jucătorul SUA față de invadatori.

Vă spun încă de la început că, deși este prezentat ca un joc de 2-4 jucători, în realitate, în 4 cei 3 invadatori au timpi morți destul de mari, așa încât se vor plictisi destul de repede, cum a fost cazul primul joc. Vă recomand așadar să-l jucați în doi dacă aveți oportunitatea, pentru că astfel amândoi jucătorii vor fi mereu în priză și nu vor observa trecerea timpului.




Mecanismul de joc

Setup-ul este un moment tactic deosebit de important, mai ales pentru americani, care trebuie să-și aranjeze primii trupele, asezând toate cele 60 de unități, în 30 de teritorii diferite, fix două unități per provincie. Apoi cei trei invadatori își vor aloca pe cele 6 zone de invazie câte 20 de unități (specificate exact în regulament). Menționez în acest sens limita maximă de 5 unități per spațiu, în orice moment.

Invadatorii încep în fiecare rundă, în ordine (vest, sud, est), după care americanii contraatacă. Pe fiecare tură (în afară de prima) invadatorii vor primi întăriri, 8 unități la alegerea lor, pe care le vor plasa pe zonele de invazie. Apoi vor declara ce teritorii doresc să atace, vor manevra tactic pentru a se pune în cea mai bună poziție de atac și apoi se vor desfășura luptele, după care vor invada acolo au infrânt rezistența SUA.









Turul americanilor diferă, în sensul că aceștia vor trage două cărți de întăriri în fiecare tură, pe care se pot afla diverse trupe sau evenimente (cum ar fi distrugerea trupelor adversarilor din anumite zone). De asemenea vor juca și eventualele cărți de întăriri primite ca recompensă la recucerirea metropolelor. Americanii vor plasa în fiecare tură un laser, cu care vor ținti câte un teritoriu controlat de adversari cu scopul de a elimina cea mai puternică unitate adeversă.

Din punct de vedere al bătăliilor, Fortress America ne propune un sistem cu zaruri, cu mențiunea că puterea de foc este diferită pentru infanterie, tancuri, elicoptere și avioane, zarurile fiind diferite. Astfel, șansele ca o infanterie să elimine un avion sunt foarte mici. Mereu apărătorii sunt avantajați, ei lovind primii și eliminând pe loc unitățile adversarului și diminuându-i puterea de foc.

Practic, primele 3-4 ture  invadatorii au inițiativa, vor cuceri un număr mare de metropole americane. Între timp însă americanii, prin cărțile de întăriri (cu mai mult sau mai puțin noroc) își vor recupera din trupe, laserele SUA vor distruge cele mai multe avioane inamice, iar avansarea invadatorilor va fi dificilă.









Concluzii

Prima concluzie despre joc este că acesta depinde mai mult de zaruri și de cărțile trase de americani, decât de strategie. Asta nu înseamnă că strategia nu are importanța ei, jucătorii încercând să se pună pe cât posibil în situații favorabile înainte de bătălii.

Ceea ce mi-a plăcut la Fortress America este diferența semnificativă între cele două roluri, de strategie și de acțiune. Ce nu îmi place este că jocul durează mult peste cele 90 minute prezentate de BoardGameGeek și are o complexitate destul de mică pentru acest timp.

Cu siguranță jocul își merită banii privind componentele: peste 300 de miniaturi foarte reușite. Dar cu mai puțini bani iubitorii de jocuri de război își pot lua jocuri mai strategice și mai deștepte, sau jocuri mai complexe, în general.

Se poate foarte bine ca, după jucarea a 4-5 partide să descoperi că strategia poate ajuta mai mult decât am estimat acum, dar acest lucru ar presupune destul de mult timp investit în joc. De la mine primește nota 7.




Jocul Fortress America ne-a fost oferit spre testare de Lex Hobby Store si se regaseste in oferta lor de jocuri de societate aici.






Articol scris de Arte. Vezi si alte articole scrise